Grup de Dezvoltare Emoțională pentru Copii

Lumea copiilor este o lume cu o intensitate emoțională ridicată, care poate fi exprimată cel mai bine prin intermediul jocului. Ca părinți, încercăm să diminuăm torentele emoționale negative însă nu știm întotdeauna cum să îndrumăm copilul spre vindecarea suferințelor și dizolvarea tensiunilor atât de apăsătoare pentru cei mici.

De asemenea, ne dorim pentru ai noștri copii să se exprime liber, să aibă încredere în ei și să poată construi relații pozitive cu ceilalți. Totuși, limbajul nu este modalitatea prin care un copil se exprimă cel mai bine, astfel că atunci când îl vom susține verbal sau îi vom ține predici despre cum ar trebui să se comporte, nu vom avea rezultatele dorite. Prin joc însă, lucrurile se schimbă.

În cadrul acestui grup, copiii sunt îndrumați pentru a putea folosi jocul ca pe o modalitate de exprimare a sentimentelor puternice, într-o manieră nepericuloasă iar pe de altă parte, aceștia își antrenează inteligența emoțională.

De ce este importantă inteligența emoțională?
Pentru că aceasta are o pondere mai mare în ceea ce privește succesul unei persoane decât inteligenţa cognitivă.

Care este rolul emoţiilor în toate acestea?
Dacă nu reuşim să ne controlăm impulsurile, să ne gestionăm propriile emoţii, avem dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor la şcoală sau serviciu, în viaţa noastră de zi cu zi. Înţelegerea propriilor sentimente și ale celorlalți ne ajută în privința autoacceptării și iubirii de sine, a construirii unor relații armonioase, a adaptării și a găsirii echilibrului propriu.

Beneficii ale parcurgerii programului:

Pentru copil:
• imagine pozitivă de sine,
• încredere ridicată,
• familiarizare cu lumea emoțiilor și învățarea unor modalități concrete de gestionare a lor,
• o mai bună comunicare cu părintele, colegii.
Pentru părinte:
• mai bună relaționare cu copilul,
• consiliere în vederea continuării achizițiilor realizate pe parcursul programului.

Întâlnirile vor avea loc o dată pe săptămână, sâmbăta, începând cu ora 10.
Durata desfășurării: două ore.
Investiția? 50 RON
Fiecare grupă va cuprinde maxim 10 copii.
În acest moment avem disponibile 8 locuri.

Întâlnirile vor fi coordonate de:
 Dr. Psihoterapeut Roxana Grigoraș
 Psihoterapeut Mirela Fărăoanu

Ce cadou mai inspirat ai putea să-ți faci ție și copilului tău?

Vă așteptăm cu mult drag!