Consiliere /Psihoterapie adolescenţi

Perioada adolescenţei este una dintre cele mai frumoase perioade dar totodata plină de provocări. De asemenea, adolescenţa este înconjurată de o serie de mituri pe care ştiinta le-a dovedit a fi pe cât se poate de false. Totuşi, aceste false credinţe pot îngreuna viaţa ta ca adolescent şi nu de puţine ori şi a adulţilor din preajma ta. Dacă îţi doreşti să te cunoşti şi să te inţelegi mai bine, să te dezvolţi cât mai armonios profitând cât mai mult de frumoşii ani ai adolescenţii, atunci te aşteptăm la Centrul PsihoArt pentru a pătrunde în misterele universului tău interior.

Consilierea adolescenţilor presupune însoţirea şi îndrumarea în vederea luării unor hotărâri privind traseul şcolar sau depăşirea anumitor obstacole, limite, precum neîncrederea sau anumite stări emoţionale negative precum stresul, anxietatea, stări de iritabilitate.

În ceea ce priveste autocunoaşterea avem în vedere depistarea nivelului aptitudinilor cognitive prin teste specifice care vizează: aptitudinile generale de învăţare (inteligenţa), aptitudini mnezice (memorie), aptitudini verbale, aptitudini vizual-spaţiale. Orientare şcolară în funcţie de aptitudinile identificate în vederea maximizării performanţelor în mediul academic. Dezvoltarea imaginii pozitive de sine şi a stimei de sine, a inteligenţei emoţionale prin activităţi specifice, pentru o mai bună relaţionare interpersonală precum şi în vederea creşterii capacităţii de adaptare în diferite medii sociale.